Milioane de oameni îl folosesc pentru a-și calma anxietatea, a ieși dintr-o depresie sau a atenua amintirile traumatice. Canabisul medical a devenit, în mintea colectivă, o evidență terapeutică – alimentată de mărturii virale pe rețelele sociale și de legalizarea treptată în tot mai multe țări.
Numai în Australia, numărul rețetelor aprobate a depășit un milion, iar vânzările de medicamente pe bază de cannabinoizi s-au triplat în patru ani, de cele mai multe ori pentru tulburări psihice.
În Statele Unite și Canada, 27% dintre persoanele cu vârsta între 16 și 65 de ani declară că au folosit canabisul în scop medical, aproximativ jumătate dintre ele pentru a-și gestiona sănătatea mintală.
Așadar, cel mai amplu studiu realizat vreodată pe această temă tocmai a dat peste cap această convingere.
Concluzia, publicată în martie 2026 în The Lancet Psychiatry, se bazează pe 54 de ensayuri randomizate controlate, care au inclus 2 477 de participanți și acoperă 45 de ani de date – din 1980 până în mai 2025. Verdictul?
Nicio dovadă că canabisul ameliorează anxietatea, depresia sau tulburarea de stres posttraumatic, exact acele afecțiuni psihiatrice pe care utilizatorii le invocă cel mai des.
Cel mai înfiorător detaliu este legat de depresie: niciun singur ensaiu clinic riguros care să evalueze cannabinoizii pentru această boală, deși depresia se numără printre primele motive pentru care se prescrie canabis medical pe marile piețe legalizate.
Se prescrie masiv pentru o indicație pentru care știința nu a produs niciodată cel mai elementar test clinic controlat. E ca și cum ai aproba un medicament împotriva cancerului fără să fi făcut măcar un studiu pe pacienți oncologici.
Anxietatea, tulburările de somn, PTSD, insomnia, depresia și ADHD sunt șase dintre primele zece motive pentru care se emite o rețetă de canabis. Exact acele patologii care impulsionează creșterea numărului de prescripții sunt cele pentru care probele științifice sunt cele mai slabe sau inexistente.
Rareori prăpastia dintre practica medicală și știință a fost atât de adâncă. Cum de rezistă o credință atât de răspândită fără fundament solid? Răspunsul ține de psihologia umană.
Rețelele sociale amplifică poveștile personale – o relatare despre cum canabisul a domolit anxietatea cuiva este emoționantă, dar nu este date științifice.
Se adaugă un bias de confirmare puternic: cei la care substanța nu a funcționat vorbesc mai puțin, cei care simt că îi ajută se manifestă mai mult.
Cercetătorii atrag atenția și asupra unei limite metodologice inerente: în ensaiurile randomizate, participanții nu ar trebui să știe dacă primesc medicamentul sau placebo. Dar, pentru că canabisul este adesea intoxicant, subiecții își pot da seama ce au primit, ceea ce introduce un bias.
Această problemă, specifică substanței, complică interpretarea rezultatelor pozitive din unele studii.
Ryan Vandrey, profesor de psihiatrie la Universitatea Johns Hopkins, rezumă situația cu o sinceritate crudă: „Este jenant să constatăm cât de puține date am colectat, având în vedere disponibilitatea largă a acestei substanțe ca terapie.
” Rezultatele arată cât de mult a devansat adeziunea publicului cercetarea științifică. Nu e o condamnare a canabisului în sine, ci un semnal de alarmă asupra vitezei cu care piețele și utilizările au depășit validarea clinică. Studiul nu este un rechizitoriu global împotriva cannabinoizilor.
El trasează o linie clară între domeniile unde există semnale pozitive și cele unde nu există nimic. O combinație de CBD și THC a redus simptomele de sevraj la canabis și consumul săptămânal la persoanele cu tulburări de uz.
Aceeași combinație a atenuat severitatea ticurilor în sindromul Gilles de la Tourette. Cannabinoizii au fost asociați cu o reducere a trăsăturilor autiste în tulburările din spectrul autist și cu o creștere a timpului de somn la pacienții cu insomnie.
Rezultate încurajatoare, dar cu o calitate generală scăzută a dovezilor, care rareori justifică folosirea canabisului medical fără un suport terapeutic solid.
Există dovezi că poate fi benefic pentru reducerea crizelor în anumite forme de epilepsie, pentru spasticitatea din scleroza multiplă și pentru gestionarea unor tipuri de durere.
Aici stă nuanța: canabisul medical nu este o panaceu inutil, dar indicațiile validate științific sunt mult mai restrânse decât lasă marketingul să se creadă. Dr. Jack Wilson avertizează asupra unui risc indirect deseori subestimat:
utilizarea curentă a canabisului medical ar putea face mai mult rău decât bine, agravând rezultatele în sănătatea mintală – de pildă, prin risc crescut de simptome psihotice și de dezvoltare a unei tulburări de uz – și întârziind accesul la tratamente mai eficiente.
Să amâni o terapie cognitivă care funcționează pentru o substanță neprobată: acesta este adevăratul cost ascuns al acestei credințe.
Majoritatea ensaiurilor incluse au folosit cannabinoizi farmaceutici înregistrați, de calitate controlată, precum Sativex, nu produsele neînregistrate cu conținut ridicat de THC care domină acum piețele reale. Decalajul este crucial:
studiile disponibile nu testează ceea ce consumă oamenii cu adevărat. Medicamentele cannabinoide din aceste cercetări aveau un conținut scăzut de THC, în timp ce australienii au acces la o gamă largă de produse adesea bogate în THC.
Consumul cronic de canabis cu THC ridicat a fost asociat cu un risc mai mare de agravare a simptomelor de sănătate mintală, mai ales la tineri.
Publicația din The Lancet Psychiatry vine după o altă revizuire amplă apărută în JAMA Internal Medicine, care a adoptat o abordare mai largă, incluzând și alte tipuri de studii, nu doar ensaiuri controlate, dar a ajuns la o concluzie similară privind lipsa dovezilor pentru tulburările mintale.
Două articole majore, aceeași concluzie, aceeași lună. Convergența e greu de ignorat.
Ce dezvăluie, de fapt, această meta-analiză este mai puțin eșecul canabisului și mai mult eșecul colectiv de a produce știință serioasă pe o substanță care s-a răspândit cu o viteză fără precedent în trusele de medicamente din întreaga lume.
Chiar și după ce multe state au legalizat canabisul medical și recreațional, nu a urmat o investiție masivă în studii de înaltă calitate, pe care medicina se bazează pentru a evalua tratamentele. Banii au urmat piețele, nu laboratoarele. Iar pacienții au continuat să creadă.
