Cu mult înainte să calce pe covorul roșu, Steve Buscemi călca pe jar într-un turn din New York. Era pompier între 1980 și 1984, iar când turnurile gemene s-au prăbușit, în 2001, el era deja actor cunoscut.
Totuși, s-a întors voluntar la fosta sa unitate, a lucrat printre ruine zile întregi și a tăcut. Povestea a ieșit la iveală abia după ani, spusă de colegi – nu de el. În Brooklyn, la 13 decembrie 1957, se născuse un copil retras, dintr-o familie de origine siciliană și irlandeză.
În cartierul său, timiditatea era o piedică. Ca să fii auzit, trebuia să ai voce sau umor. El nu avea voce, dar avea umor. În rest, doar observa atent și tăcea. Nimeni nu ar fi ghicit că va ajunge actor. Cariera a început în anii ’80, dar adevărata rampă de lansare a venit de la frații Coen. „
Miller’s Crossing”, „Barton Fink”, „Fargo” și „The Big Lebowski” l-au adus în fața unor personaje marginale, uneori ridicole, dar mereu surprinzător de reale. Buscemi le-a dat credibilitate fără să le transforme în caricaturi. Apoi, în 1992, a apărut în „Reservoir Dogs”, regizat de Tarantino. Mr.
Pink – agitat, calculat, absurd în obsesia lui de a nu lăsa bacșiș – a devenit unul dintre cele mai memorabile roluri secundare din istoria filmului. În anii 2000, a preluat rolul principal în „Boardwalk Empire”, serialul HBO produs de Scorsese.
Nucky Thompson, politician corupt și lider al unei rețele criminale, nu era un antagonist clasic. Buscemi l-a construit din gesturi mici și vulnerabilitate vizibilă, iar pentru asta a câștigat un Glob de Aur. A demonstrat astfel că poate susține un personaj complex, fără transformări spectaculoase.
Particularitatea lui Buscemi este că nu caută să se ascundă după efecte speciale. Lucrează cu ce are: o fizionomie atipică, o voce subțire, o expresivitate discretă. Din aceste elemente obișnuite creează oameni autentici – vulnerabili, pierduți, stângaci, dar credibili.
Nu joacă roluri șocante, ci personaje recognoscibile. În plan personal, a rămas la fel de discret. În 1987 s-a căsătorit cu coregrafa și regizoarea Jo Andres, o artistă a experimentelor de dans și film.
Au trăit trei decenii în Brooklyn, aproape de locul unde el crescuse, departe de lumina reflectoarelor. Au avut un fiu, Lucian. Jo a murit în 2019, la 64 de ani.
În afara actoriei, Buscemi a regizat episoade pentru „The Sopranos”, „30 Rock” și „Nurse Jackie”, dar și filme independente precum „Trees Lounge” (1996), „Animal Factory” (2000) și „Lonesome Jim” (2005).
În toate, aceeași poveste: personaje obișnuite, apăsate de viață, care încearcă să-și găsească un echilibru. Forța lui Steve Buscemi nu vine din tiparele clasice ale cinemaului.
Vine din naturalețe și din capacitatea de a aduce pe ecran oameni pe care recunoști că i-ai întâlnit – chiar dacă niciodată nu i-ai văzut ca el.
