În 1979, seismografele din nordul statului Utah au înregistrat un zgomot care nu ar fi trebuit să existe. Un cutremur de 3,8, deloc spectaculos ca intensitate, ascundea însă o anomalie care i-a lăsat pe specialiști fără cuvinte: undele seismice indicau o adâncime de peste 55 de mile.
Cu mult sub scoarța terestră, într-o zonă în care geologia clasică spunea că astfel de evenimente sunt imposibile. George Zandt, pe atunci cercetător în seismologie la Universitatea din Utah, și-a amintit cât de greu a fost să-i convingă pe alții că acele date nu sunt o eroare. „
Am făcut analize suplimentare și am devenit convins de realitatea adâncimii”, a spus el recent. „ Dar să-i fac pe ceilalți să creadă că un cutremur extrem de anormal a avut loc în mantaua Pământului, într-o regiune unde nu ar fi trebuit să existe, a fost o adevărată provocare.”
Evenimente arhetipale ascunse sub scoarța terestră
Anii au trecut, dar misterul nu s-a risipit. Recent, Keith Koper, profesor de geologie la aceeași universitate, l-a convins pe Zandt să iasă din pensie pentru a relua investigația. Împreună, au analizat încă opt „cutremure profunde” produse ulterior în aceeași regiune.
Concluzia, publicată la începutul anului în revista The Seismic Record, este limpede: toate s-au petrecut în mantaua superioară, la zeci de kilometri sub limita scoarței.
Cercetătorii le numesc acum „evenimente arhetipale ale mantalei continentale” – cutremure legate de mișcări care se desfășoară pe scări de timp de milioane de ani. Spre deosebire de seismele obișnuite din scoarță, acestea nu vin cu preșocuri sau replici.
Iar fizica din spatele lor rămâne, în mare parte, un semn de întrebare. „ Cum naiba se pot întâmpla aceste lucruri?”, se întreabă Koper. „ Și mai îngrijorător este că nu avem nicio idee cât de mari pot deveni.
În cazul cutremurelor de suprafață, putem estima magnitudinea maximă pe baza falilor pe care le cartografiem. Aici, nu avem nimic de genul acesta.”
Frecarea mantalei împotriva cratonului rigid
Localizarea exactă a acestor evenimente adaugă un alt strat de complexitate. Ele apar la marginea vestică a Cratonului Wyoming – un fragment străvechi din litosferă, învelișul rigid al Pământului, care traversează nordul Utahului și sud-vestul statului Wyoming.
Acolo, temperaturile pot depăși 1.300 de grade Fahrenheit. Ipoteza echipei este că mantaua, într-o curgere extrem de lentă, se lovește de această structură dură și este forțată să o ocolească. „ Pe o scară de milioane de ani, mantaua lovește cratonul și apoi curge în jurul lui”, explică Koper. „
Această interacțiune deformează totul și creează tensiuni suplimentare.” El compară cratonul cu o chilă de aisberg, iar mantaua cu apa care o înconjoară. Tocmai frecarea dintre ele, cred cercetătorii, generează aceste cutremure misterioase.
O descoperire care arată cât de puțin știm, de fapt, despre ceea ce se petrece în adâncurile planetei.
