Un antibiotic care pătrunde în bacterii nu prin forță, ci prin viclenie – aceasta este esența unei descoperiri care ar putea rescrie regulile luptei cu rezistența bacteriană.
O echipă coordonată de Institutul Pasteur a observat ceva ce până acum fusese doar o presupunere: aminosidele, una dintre cele mai puternice clase de antibiotice, nu traversează pereții bacteriilor la întâmplare.
Ele se strecoară exact pe aceleași „porți” pe care le folosesc zaharurile – glucoza, fructoza, zaharoza. Iar când acele porți sunt mai numeroase, eficiența antibioticului crește dramatic. Cercetătorii au pornit de la un mister.
Deși știința știa că aminosidele reușesc să străpungă cu ușurință dubla membrană a bacteriei Escherichia coli, responsabilă de infecții urinare, endocardite și septicemii, mecanismul exact rămânea neclar.
O vreme s-a crezut că antibioticele se lipesc pasiv de peretele bacterian și așteaptă să treacă. Ipoteza a fost abandonată.
Atunci, studiind bacteria care provoacă holera, Vibrio cholerae, oamenii de știință au făcut conexiunea: acolo unde erau mai mulți transportatori de zaharuri, aminosidele acționau mai bine. Testele s-au mutat pe Escherichia coli.
Rezultatul a confirmat bănuiala: aminosidele intră în bacterie activ, călărind aceleași proteine care aduc hrana. Este pentru prima dată când acest mod de transport este demonstrat.
Și odată cu el, apare o întrebare firească: dacă numărul acestor transportatori poate fi controlat, poate fi controlată și sensibilitatea bacteriilor la antibiotice?
Răspunsul a venit după ce au fost testate 200 de substanțe pe probe biologice umane infectate cu Escherichia coli, dar și pe modele animale de infecție urinară. Dintre toate, un compus a ieșit în față: uridina, o moleculă naturală implicată în sinteza ARN-ului și în producerea de glicogen.
Administrată alături de antibiotice, uridina a dublat numărul transportatorilor de zahăr pe suprafața bacteriilor. Iar efectul asupra tratamentului a fost spectaculos: sensibilitatea bacteriilor la aminoside a crescut de zece ori.
Chiar și bacteriile care deveniră rezistente – unele chiar multi-rezistente – au redevenit vulnerabile. Totul, doar prin prezența uridinei.
Descoperirea deschide două căi concrete: prima ar fi administrarea uridinei direct la pacienți, ceea ce ar permite reducerea dozelor de antibiotice, diminuând astfel riscul de apariție a rezistenței și efectele secundare.
Căci aminosidele, la doze mari, pot fi toxice pentru rinichi și pentru urechea internă. A doua cale, poate și mai intrigantă, este „lipirea” uridinei direct de moleculele de antibiotic, transformându-le într-un fel de chei care deschid forțat porțile bacteriilor rezistente.
Organizația Mondială a Sănătății avertiza încă din 2020 că rezistența la antibiotice este o criză globală, care ar putea ucide aproximativ 10 milioane de oameni până în 2050 dacă nu se intervine.
Studiul publicat în revista Science Advances în septembrie 2025 nu oferă o soluție finală, ci o direcție pe care nimeni nu o explorase până acum. Următorii pași sunt esențiali: testele clinice vor decide dacă această pătrundere controlată poate funcționa și în corpul uman.
Până atunci, rămâne o șansă – poate cea mai promițătoare – de a întoarce tăișul armei împotriva bacteriilor care au învățat să o evite.
