Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat documente din 1985 care arată cum erau testați ofițerii Securității Municipiului București. Trei cadre din Serviciul 120 au primit spre rezolvare un caz fictiv: un cetățean român a cărui soție rămăsese ilegal în Statele Unite intenționa să părăsească țara cu copilul. Examenul verifica modul în care ofițerii aplicau metodele de supraveghere și reprimare împotriva celor care încercau să fugă în Occident.
Note mici pentru ofițeri cu grade mari
Potrivit CNSAS, locotenent-colonelul Vintilă Nicolae și maiorul Preda Vasile au primit nota 5, în timp ce locotenentul Dănilă Ovidiu a fost notat cu 7. Examinatoarea, căpitan Creța Stana, șefa serviciului, s-a dovedit severă cu superiorii ierarhici. Pe lucrarea locotenent-colonelului, evaluatoarea a scris: „O asemenea măsură denotă o neînțelegere a gravității cazului!”. În cazul maiorului, adnotarea a fost: „A aprecia situația operativă nu înseamnă a povesti cazul”.
Planuri de interceptare și recrutare forțată
În lucrarea sa, locotenent-colonelul Vintilă Nicolae propunea ca o femeie din anturajul cetățeanului, care călătorea frecvent în Statele Unite, să fie studiată în vederea recrutării. De asemenea, el considera necesară trimiterea fotografiei și a datelor bărbatului către structura de Pașapoarte și controlul mai strict la frontieră al persoanelor din anturaj. Examinatoarea a criticat propunerea de a contacta persoana urmărită pentru a fi temporizată și eventual folosită de o unitate a aparatului represiv.
Materialele CNSAS menționează că ofițerii foloseau acronime precum I.C.D.T. (interceptarea convorbirilor și discuțiilor interioare prin intermediul telefonului), I.T.I. (interceptarea convorbirilor telefonice internaționale), P.C.T.F. (punct de control al trecerii frontierei) sau „S” (interceptarea corespondenței). Printre dușmanii cu care Securitatea trebuia să lupte erau menționate și „organizațiile pentru drepturile omului și alte organisme internaționale”.
Un context mai amplu al represiunii
CNSAS a arătat că, în perioada 1980-1989, Securitatea a deschis aproximativ 250.000 de dosare de urmărire, dintre care 70.000 aveau ca obiect cetățeni străini. De asemenea, 15.000 de fugari au fost arestați în timpul tentativelor de trecere a frontierei. Mulți dintre cei prinși atunci nu au dosar de urmărire, întrucât trecerea frauduloasă a frontierei era considerată infracțiune de drept comun.
Documentele publicate de CNSAS arată că ofițerii Securității erau supuși periodic unor teste scrise, menite să verifice modul în care își însușiseră metodele de supraveghere și de prevenire a acțiunilor considerate dușmănoase. Rezultatele slabe ale unor cadre cu grade superioare sugerează că nivelul de pregătire al aparatului represiv nu corespundea întotdeauna așteptărilor conducerii.
Ce urmează
CNSAS continuă să publice documente din arhivele fostei Securități, oferind o imagine mai clară asupra modului în care regimul comunist își instruia și evalua ofițerii. Pentru cititorii interesați de istoria represiunii, aceste materiale rămân o sursă importantă de înțelegere a mecanismelor prin care statul comunist încerca să controleze populația.
